luni, 29 iunie 2015

Despre neîncrederea în sine ( povestire cu tâlc)

   Un fermier sărac dintr-un sat s-a dus la oras să cumpere un ied. Pe când se întorcea cu iedul către satul lui, câtiva dintre derbedeii din oras s-au gândit că dacă reuseau cumva să îi ia iedul, ar fi putut să se desfete cu un adevărat ospăt, la care să invite si câtiva prieteni. Dar cum să pună mâna pe el?
   Tăranul analfabet părea să fie un bărbat foarte robust si sănătos, iar derbedeii orasului erau fără vlagă si bolnăviciosi. Ca să ia iedul direct din bratele fermierului ar fi însemnat să ajungă la o luptă care le putea aduce necazuri, asa că trebuia să fie foarte atenti si să-l păcălească cumva. S-au hotărât asupra unui siretlic. Când tăranul era pe cale să iasă din oras, unul dintre cei patru sau cinci derbedei i-a iesit în cale si i-a zis: '' Bună dimineata''.
   El a răspuns: ''Bună dimineata''.
   Apoi derbedeul s-a uitat în sus si a zis: ''De ce duci câinele ăsta pe umeri?'' - de fapt, el ducea iedul pe umeri - ''De unde ai cumpărat câinele? E un câine pe cinste.'' 
   Fermierul a râs si a zis: ''Esti nebun? Nu e un câine! Am cumpărat un ied.''
  Bărbatul i-a zis: ''Nu te duce la tine în sat cărând un câine pe umeri, altminteri oamenii vor crede că ai înnebunit. Tu chiar crezi că ăsta e un ied?'' Si omul si-a văzut de drum. Fermierul a râs si s-a gândit că era foarte ciudat, dar a pipăit picioarele iedului ca să vadă dacă era ied sau câine...A văzut că era într-adevăr un ied si, linistit, si-a continuat drumul. 

   Pe strada următoare i-a iesit în cale un al doilea huligan. Acesta i-a dat binete si i-a zis: ''Ai cumpărat un câine pe cinste. Si eu vreau să-mi iau un câine. De unde l-ai cumpărat?'' Acum tăranul n-a mai putut să spună cu aceiasi sigurantă de sine că nu era câine, fiindcă acum un al doilea om îi spunea acelasi lucru, iar doi oameni nu se pot însela.
   Totusi a râs si a zis: ''Nu e un câine, domnule, e un ied.'' 
   Bărbatul i-a zis: '' Cine ti-a spus că e ied? Se pare că te-a înselat cineva. Ce fel de ied mai e si ăsta?'' Si si-a văzut de drum. Tăranul a dat jos iedul de pe umeri ca să se uite la el, dar era în mod categoric un ied - amândoi bărbatii aceia se înselau. Însă i s-a făcut teamă că poate avea el halucinatii. 
   Si-a continuat drumul, dar i se strecurase în suflet o temere. În cale i-a iesit al treilea bărbat, care i-a dat binete si i-a zis: ''De unde ai cumpărat câinele ăsta?'' De data asta n-a mai avut curaj să spună că e un ied. I-a răspuns: ''Din oras''. Îi era foarte greu să mai spună că e un ied si a început să-si pună problema că poate n-ar trebui să-l aducă cu el în sat: aruncase banii aiurea si tot satul avea să râdă de el; oamenii aveau să creadă că a înnebunit. 
   Pe când se gândea el astfel, al patrulea bărbat i-a iesit în cale si i-a zis: ''Ciudat, n-am mai văzut niciodată pe cineva să care pe umeri un câine. Ai impresia că asta e o capră. ''
   Tăranul s-a uitat în jur si a văzut că era singur, că nu era nimeni prin preajmă, asa că a lăsat iedul jos si luat-o la goană spre satul lui. Cele cinci rupii se duseseră pe apa sâmbetei, dar măcar nu avea să fie considerat nebun. 
   Iar cei patru derbedei au luat iedul cu ei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu